Ma simt pierdut in neant, fara tine. Dar tie, vad ca nu-ti pasa. Incerci sa ma convingi, ca nu putem fii impreuna. Ard in foc de dor si simt, ca sufletul e cuprins de un intuneric din iad. Nu mai am scapare. Gandul cel negru imi da tarcoale prin mintea mea. Mi-e teama ca voi face acel pas... spre sfarsitul vietii mele. Ce folos, daca sunt tanar, la aproape 28 de ani? Tu, nu esti langa mine... sunt ,,trantit,, in negura fara de fund. Doare singuratatea... Atat de tare doare singuratatea, incat, ma ,,tavalesc'' printre amintiri, ce ma ard, in loc sa ma vindece pentru moment. Unde esti om nepasator? De ce nu mai pot sa simt mangaierile tale? Unde este sarutul, care ma trezea dimineata? De ce m-ai parasit si m-ai lasat in cosmar? 

          A fost frumos, tot ce-am trait alaturi de tine. Nu voi uita nimic, din tot  ce-am trait... din plin, cu tine. Nu-mi vine sa cred, ca acum, sunt ca o pasare franta, ce-a cazut din zborul ei. 

          De ce nu sunt important pentru tine? De ce nu sunt important pentru nimeni? Unde este greseala mea? Unde am gresit?

          Viata este un razboi, in care eu am pierdut... Nu ma pot ridica si sa lupt in continuare. Sunt infrant. Am obosit. Sufletul meu este pe moarte. Simt ca o moarte napraznica, ma va cuprinde si ma va duce pe un taram al intunericului, de unde eu, nu te voi mai vedea vreodata.

           Te las cu bine, iubirea inimii mele. Acum ma las purtat printre vise si dorinte ce ma ranesc...

04.24 AM 

15.03.2016

 
           E seara. Norii au stat toata ziua pe cer. Deasupra sufletului meu, la fel, sunt nori de lacrimi ce au aparut din senin. Inima mea e tulburata si ranita din iubire. Mi-e dor de cineva, care mi-a facut inima, in mii de ,,cioburi'', ce au ca amprenta, momentele frumoase in doi. Acum plang, cand scriu. De ce am in suflet, teama, ca este cu altcineva? De ce nu ma pot stapani? De ce gandesc negativ? Eu il doresc alaturi de mine, pentru totdeauna... Nimic, nu ma mai face fericit. 
           Sufletul meu se zbate in mine, parca, dorind sa zboare spre el, sa-l caute si sa-l imbratiseze, nesatul de patima si dor. Mi-e dor de privirea lui, mi-e ,,sete'' de saruturile patimase, cu care ma facea sa plutesc... Ma coplesesc amintirile... Mi-e dor sa ma ia in bratele lui si sa simt ca singuratatea s-a spulberat, iar cosmarul ce nu-mi dadea pace, nici zi, nici noapte, s-a rispit in fumul pierdut in neant. 
           Acum e in tara lui. Departe de Romania. Departe de mine. Oare va mai veni la mine? Va suna la usa mea, spunandu-mi: ,,Am venit, ca mi-a fost dor de tine... de noi...''. Sau voi ramane cu trecutul in viata mea? Nu pot sa privesc spre viitor singur. Nu mai suport. Mi-e teama, ca voi slabi cu sufletul si mai mult. Mi-e teama ca-mi voi face rau cu mana mea. Cat as vrea, sa vina la mine si sa ma salveze, din intunericul ce mi-a cuprins sufletul din nou. 
           E noapte. Norii inca nu s-au risipit. Privesc pierdut spre cer. Nicio stea nu vad. Sunt ascunse deasupra norilor. Ma simt singur. Acum, la ora asta, ce face el? Cum se simte? Ma mai doreste? Sau... se mai gandeste la mine? Nu stiu, daca mai pot iubi pe altcineva asa de mult. 
           As vrea sa-l strig pe nume. Dar... in zadar. Nu ma va auzi. Simt ca innebunesc. Sufletul meu deja e bacovian. Iar inima mea se zbate intre viata si moarte, intre speranta si dezamagire. 
           Privesc in continuare pe geam. Nu vad nimic, decat intuneric si pustiu. Parca toata lumea, a adormit, pentru o suta de ani, ca-n povestea Frumoasei din Padurea Adormita. Ma simt uitat si parasit. N-am alaturi de mine, nici macar stelele. 
           Incet, incet ma apuca somnul. Ma duc in patul meu rece si gol, incarcat cu amintiri frumoase, pe care le-am trait din plin. N-a fost vis sau imaginatie. A fost ceva real si frumos, ce mi-a cuprins tot sufletul. M-a inaltat spre fericire. Dar acum, sunt ,,trantit'' in tristete si lacrimi amare. Iubirea se plateste scump... Iar eu nu mai pot rabda, atata singuratate. Oare ce s-ar intampla, daca eu as muri? Mai devreme, decat este cazul. Pe 30 aprilie voi avea 28 de ani. N-am primit cadouri. Cel mai frumos cadou este... sa fie EL, alaturi de mine, la bine si la greu, pentru totdeauna. Voi primi asemena cadou? Sau voi plange ca de obicei? 
           Revin la intrebarea anterioara. Oare ce s-ar intampla, daca eu as muri mai devreme? Raspund tot eu. Nimic important. 
           Of Doamne! Daca el, ar veni la mine, promitandu-mi ca va fi al meu, la bine si la greu, sa avem secretele noastre si sa ne iubim si sa ne respectam, protejandu-ne reciproc, sincer nu as mai gandi negativ si nici nu as mai plange cu atata tristete. Ci, mai degraba, as plange de fericire. Langa el, cand am fost, n-am mai fost trist si nici nu ma mai gandeam la rau. Eram bine si fara depresii. Toata lumea era a mea. 
           Dupa ce a plecat, inapoi, in tara lui, eu am fost frant, ca o aripa in bataia vantului, cazand in prapastia singuratatii si al durerii, din inaltul fericirii.
           Eu am ramas in tara mea, adica aici, in Romania. De dorul lui, am refacut, am mers din nou pe, aproape, toate traseele, pe unde noi doi ne-am plimbat, unul langa celalalt. Singur, cu ochii in lacrimi. imi aduceam aminte ca el, mergea langa mine si discutam despre orice, mai ales despre iubire si... antichitati.
           Prin el am descoperit, muzeele, istoria si tot ce tine de trecut. Tot prin el, am descoperit ca, viata poate fi foarte frumoasa in doi. Dar, tot prin el am descoperit ca iubirea doare, nu doar te invaluie numai cu fericire si gata, asta e tot. Si faptul ca a plecat inapoi, e mult pentru mine. O durere imensa, nu ma lasa in pace, nici macar o ora. 
           Te iubesc om frumos. Ma voi gandi la tine zi si noapte. Te am in sufletul meu, plin de rani si tristete. Mi-e dor de ochii tai caprui si de bratele tale, cand ma cuprindeai , sa dormim impreuna. Noapte buna iubirea mea. Noapte buna...
13.3.2016        
      06.56 PM